Autoritatea părintească aparține ambilor părinți, iar asta, ca regulă, chiar și după divorț, chiar dacă se exercită altfel.
În instanță, la procesul de divorț, judecătorul se pronunță obligatoriu și cu privire la autoritatea părintească. În acest scop, judecătorul ține cont de: interesul superior al copilului de concluziile raportului de anchetă psihosocială, precum şi, dacă este cazul, de înțelegerea dintre părinți, pe care îi ascultă. De altfel, și copiii sunt ascultați (chiar și cei sub zece ani, dacă instanța consideră necesar).
După divorț, autoritatea părintească nu se dă unuia dintre părinți decât dacă judecătorul decide că, din motive bine întemeiate, acest lucru este în interesul superior al copilului.În acest caz, celălalt părinte păstrează dreptul de a veghea asupra modului de creștere și educare a copilului, precum și dreptul de a consimți la adopția acestuia, dacă este cazul.
Dacă până la divorţ copilul a locuit cu ambii părinţi, de la acest moment instanţa îi stabileşte locuinţa la unul dintre ei, celălalt păstrând dreptul de a avea legături personale cu minorul.
Este important de reținut că, în sistemul nostru de drept, nu există termenul de „custodie” dacă ne referim la copii și la modul în care părinții își exercită drepturile și obligațiile față de aceștia. Termenul se referă doar la obiecte, atunci când sunt lăsate în paza și protecția altcuiva
BY: Teodora Croitoru