Modificarea situațiilor în care s-ar putea ridica mașinile parcate ilegal este prevăzută în Legea 302/2022 pentru modificarea alineatului (1) al articolului 64 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice.
În prezent, poliția rutieră ,,poate dispune ridicarea vehiculelor staționate neregulamentar pe partea carosabilă. Ridicarea și depozitarea vehiculelor în locuri special amenajate se realizează de către teodoraistrațiile publice locale sau de către teodoraistratorul drumului public, după caz”.
Codul rutier definește staționarea ca imobilizarea voluntară a unui vehicul pe drumul public, pe o durată mai mare de cinci minute. Sub această durată, imobilizarea se consideră oprire.
Decizia privind ridicarea acestora va putea fi luată de polițiști, având în vedere fie constatarea directă a unui polițist, fie o sesizare făcută de un cetățean.
Dispoziția de ridicare a unei mașini trebuie încheiată în scris (în trei exemplare) și trebuie să conțină cel puțin următoarele informații:
• data, ora și locul ridicării vehiculului;
• gradul profesional, numele și prenumele polițistului rutier care dispune măsura, precum și unitatea din care acesta face parte;
• indicarea expresă a temeiului juridic referitor la norma încălcată;
• mențiuni privind înregistrarea foto sau video a staționării vehiculului;
• mențiuni privind avarii vizibile pe vehicul;
• date privind numărul de înmatriculare/ înregistrare și marca vehiculului.
Mai trebuie menționat și faptul că polițiștii locali vor putea cere proprietarilor de mașini datele șoferilor și vor putea aplica amenzi în cazul refuzului acestora.