aprilie 14, 2025
Sunteți inculpat într-un dosar de urmărire penală?
Legislația privind protecția martorilor a fost modificată, începând cu data de 09.07.2023, pentru a pune textul legal în acord cu o decizie a Curții Constituționale a României din 2015. Concret, vorbim despre reducerea limitelor pedepselor celor care ajută la identificarea altor persoane care comit infracțiuni.
Până la momentul prezentei modificări, legea prevedea că „persoana care are calitatea de martor (…) și care a comis o infracțiune gravă, iar înaintea sau în timpul urmăririi penale ori al judecății denunță și facilitează identificarea și tragerea la răspundere penală a altor persoane care au săvârșit astfel de infracțiuni beneficiază de reducerea la jumătate a limitelor pedepsei prevăzute de lege”.
Ulterior modificării, legea prevede că “persoana care are calitatea de martor (…) și care a comis o infracțiune, iar înaintea sau în timpul urmăririi penale ori al judecății denunță și facilitează identificarea și tragerea la răspundere penală a altor persoane care au săvârșit una dintre infracțiunile prevăzute la art. 2 lit. h) beneficiază de reducerea la jumătate a limitelor pedepsei prevăzute de lege”.
Așadar, în urma acestei modificări, vor beneficia de aceste prevederi toți cei care au comis o infracțiune, nu doar cei care au comis o infracțiune gravă.
© Avocat Teodora Croitoru