Conform Noului Cod Civil, contractul de arendare este contractul încheiat între proprietar, uzufructuar sau alt deținător legal de bunuri agricole, denumit arendator, și arendaș, în vederea exploatării unor bunuri agricole pe o durată determinată și la un preț stabilit de părți, numit arendă.

Contractul de arendare este o varietate  a contractului de locațiune, având drept caracteristică proprie faptul ca este aplicabil in ceea ce priveste bunurile agricole, motiv pentru care se supune dispoziţiilor speciale ale legii în materie şi, în completare, regulilor locaţiunii.

Arendarea se încheie prin contract scris, între arendator pe de o parte și arendaș pe de altă parte.

Contractul de arendare trebuie încheiat sub formă scrisă, sub sancțiunea nulitătii absolute.

Totodată, sub sancțiunea amenzii, arendașul trebuie să depună un exemplar al contractului la consiliul local în a cărui rază teritorială se află bunurile agricole arendate, cu scopul de a fi înregistrat într-un registru special al consiliului local.

Înregistrarea contractului de arendare este o condiție de opozabilitate față de terți, și nu o condiție de valabilitate a contractului.

Arendarea este un contract sinalagmatic (bilateral), deoarece în schimbul folosinței bunurilor agricole, arendașul are obligația de a plăti arendatorului prețul numit arendă.

Contractul de arendare este comutativ, deoarece părțile cunosc întinderea obligațiilor asumate de fiecare parte, oneros, fiindcă prestației arendatorului prin care transmite folosința bunurilor agricole, i se opune contraprestația arendașului de a plăti arenda datorată și cu executare succesivă, întrucât obligațiile părților se execută de-a lungul timpului pe durata stabilită în contract.

Calitatea de arendator o poate avea și persoana juridică care are în patrimoniu sau deține terenuri în proprietate privată.

Pot fi arendași persoane fizice, cetățeni români sau străini, care au pregătire de specialitate agricolă, practică agricolă sau un atestat de cunoștințe agricole și prezintă garanții solicitate de arendatori.

Arendașul nu poate avea calitatea de arendator, deoarece legea interzice, sub sancțiunea nulității absolute, subarendarea totală sau parțială.

Bunurile care pot fi arendate, potrivit legii, sunt:

(i) terenurile cu destinație agricolă – terenurile arabile, livezile, viile, pepinierele, arbuștii fructiferi, pășuni, terenuri împădurite, etc.

(ii) animalele, mașinile, utilajele, construcțiile de orice fel, etc. – destinate exploatării agricole.

Arendatorul trebuie să dețină bunul agricol și să aibă asupra lui un drept real (de proprietate, uzufruct etc.), ori să fie deținător legal al bunului.

Contractul de arendare trebuie să cuprindă obiectul contractului, adică să cuprindă descrierea amănunțită a tuturor bunurilor agricole arendate, planul unde sunt situate terenurile și inventarul acestora.

Arendatorul are următoarele obligații:

(i) are obligația să predea toate bunurile arendate în termenul și condițiile stabilite de lege;

(ii) bunurile arendate trebuie să fie predate în stare corespunzătoare folosinței;

(iii) arendatorul este obligat să garanteze arendașului folosința liniștită și utilă a bunurilor agricole arendate în scopul exploatării;

(iv) impozitele și taxele datorate potrivit legii, pentru bunurile agricole arendate, sunt în sarcina arendatorului.

Arendașul are următoarele obligații:

(i) arendașul este obligat să întrebuințeze bunurile arendate ca un bun proprietar, în condițiile menționate în contract;

(ii) arendașul este obligat să folosească bunurile arendate conform destinației stabilite în contract sau prezumate prin natura bunurilor;

(iii) arendașul are obligația să plătească arenda la termenele, modalitățile și locul stabilite prin contract;

(iv) arendașul este obligat să asigure bunurile agricole pentru riscul pieirii recoltei sau animalelor din cauza unor calamități naturale;

(v) la încetarea contractului, arendașul este obligat să restituie bunurile arendate, conform cu starea și inventarul inițial;

(vi) arendașul este obligat să plătească toate taxele de redactare și înregistrare a contractului de arendare;

(vi) arendașul este obligat să apere bunul arendat împotriva uzurpărilor.

Contractul de arendare poate înceta:

– pentru cauze generale de încetare (acordul părților, desființarea titlului arendatorului, pieirea totală sau parțială a bunurilor arendate, reziliere pentru neexecutare de obligații etc.);

– sau pentru cauze speciale de încetare (decesul, incapacitatea sau falimentul arendașului).

În lipsa unei dispoziţii legale exprese privind durata minimă a contractului de arendare, legiuitorul a prezumat această durată,  considerând că această durată nu poate fi decât aceea a perioadei de timp necesare recoltării fructelor pe care bunul agricol urmează să le producă în anul agricol în care se încheie contractul.

Astfel, conform art. 1837 Cod civil, „Dacă durata nu este determinată, arendarea se consideră a fi făcută pentru toată perioada necesară recoltării fructelor pe care bunul agricol urmează să le producă în anul agricol în care se încheie contractul.”