aprilie 14, 2025
Sunteți inculpat într-un dosar de urmărire penală?
Ordonanțele privind regimul străinilor, încadrarea în muncă ori detașarea acestora pe teritoriul României vor fi modificate începând cu data de 8 martie.
Legea nr. 28/2024 pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul străinilor vizează modificarea OUG nr. 194/2002 și OG nr. 25/2014. Prevederile legii vor intra vineri în vigoare, cu excepția unor noi sancțiuni, care vor intra în vigoare în 30 de zile.
Angajatorii vor fi obligați să informeze formaţiunea teritorială a IGI cu privire la încetarea sau suspendarea raportului juridic cu străinul, în termen de 10 de zile de la data producerii evenimentului, în loc de 30, ca până acum.
Cu privire la prelungirea dreptului de ședere temporară în scop de muncă, în cazul lucrătorilor înalt calificaţi, salariul nu va mai trebui să fie la nivelul de cel puţin două ori câştigul salarial mediu brut, ci la nivelul acestuia.
Noua lege instituie atribuția IGI de a organiza și efectua, în condiţiile legii, controale, în vederea constatării îndeplinirii de către angajatori sau beneficiarii prestării de servicii, a condițiilor de încadrare în muncă ori detașare a străinilor pe teritoriul României.
Nu în ultimul rând, legea mai prevede și că avizul de angajare/detaşare se anulează de IGI la încetarea contractului de muncă sau a detașării.
© Avocat Teodora Croitoru