Sunteți inculpat într-un dosar de urmărire penală?

images

LEGISLAȚIA IMOBILIARĂ SE SCHIMBĂ DUPĂ SCANDALUL NORDIS

  • Home
  • LEGISLAȚIA IMOBILIARĂ SE SCHIMBĂ DUPĂ SCANDALUL NORDIS
LEGISLAȚIA IMOBILIARĂ SE SCHIMBĂ DUPĂ SCANDALUL NORDIS

În urma scandalului NORDIS, care a scos la iveală mai multe vulnerabilități ale legislației aplicabile în domeniul imobiliar, PSD a depus un proiect legislativ ce are ca scop protejarea cumpărătorilor.

Proiectul prevede că  „La încheierea promisiunii de vânzare dezvoltatorul poate solicita un avans de maximum 10% din prețul total al imobilului supus tranzacției. Avansul poate fi mai mare, dar nu mai mult de 40% din prețul total al imobilului, în situația în care dezvoltatorul are încheiată o poliță de asigurare, în vederea protejării investiției, cu una dintre societățile de asigurare, în condițiile legii”

Proiectul mai prevede și că, sumele plătite cu titlu de avans se achită într-un cont special al firmei, dedicat imobilului respectiv, și pot fi cheltuite de dezvoltator numai în scopul dezvoltării respectivului proiect.

Dacă aceste modificări vor fi aprobate, cumpărătorul va fi protejat împotriva nerespectării contractului de către dezvoltator, riscurile fiind semnificativ diminuate.

Proiectul urmează să fie dezbătut de Senat, apoi de Camera Deputaţilor, care este for decizional.

  • Tags:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *