aprilie 28, 2025
Sunteți inculpat într-un dosar de urmărire penală?
De la 1 octombrie 2024 toți inculpații față de care a fost dispusă măsura controlului judiciar sau a controlului judiciar pe cauțiune, precum și cei față de care instanța de judecată a luat măsura arestului la domiciliu pot fi monitorizați prin brățări electornice.
Este vorba despre o brăţară care se montează pe glezna persoanei supravegheate şi, în cazul violenţelor, de două telefoane mobile – unul aflat la agresor, celălalt la persoana protejată, ambele conectate la brăţară şi la sistemul informatic al Poliţiei Bihor. În momentul în care agresorul se apropie de victimă, telefonul celui dintâi transmite imediat o alertă pe aparatul victimei, dar şi Poliţiei, iar cel mai apropiat echipaj de ordine publică – Poliţie, Jandarmerie, Poliţie de Frontieră sau Poliţie Locală – va fi trimis pentru a interveni.
Alertele pot fi de mai multe feluri. Pe lângă alerta de apropiere, în cazul persoanelor supravegheate care încalcă ordinele de protecţie, se generează alertă şi dacă cei aflaţi sub control judiciar sau în arrest la domiciliu depăşesc perimetrul ori se apropie de frontier.
Pentru a monitoriza persoanele aflate sub control judiciar, control judiciar pe cauțiune și arest la domiciliu, s-a stabilit modificarea Legii 146/2021 privind monitorizarea electronică prin OUG 61/2024, care se aplică deja. În plus, pentru a modifica HG 1025/2022, în vară a apărut și HG 735/2024, care stabilește aspectele tehnice și organizatorice ale Sistemului Informatic de Monitorizare Electronică.
Prin aceste modificări s-a stabilit accelerarea implementării proiectului de monitorizare electronică la nivel național pentru ordinele de protecție și ordinele de protecție provizorii, devansând data de implementare a acestui sistem la nivelul întregii țări, de la 1 ianuarie 2025 la 1 octombrie 2024.
De asemenea, s-a stabilit ca termenul de la care se aplică sistemul de monitorizare electronică pentru persoanele aflate sub control judiciar sau arest la domiciliu să fie 1 octombrie 2024.
© Avocat Teodora Croitoru