aprilie 28, 2025
Sunteți inculpat într-un dosar de urmărire penală?
Proiectul de Lege aflat în dezbaterea Senatului vizează completarea prevederilor conținute de Codul penal privind violarea vieții private.
Mai exact, articolul 226 din Codul penal se va modifica, „în sensul extinderii ocrotirii vieții private prin mijloace de drept penal”.
Practic, se va putea pedepsi cu închisoarea și înregistrarea de imagini sau monitorizarea audio a unei persoane aflate în toalete publice, vestiare, cabine de probe ori alte spații asemănătoare, nu doar a celei aflate într-o locuință sau încăpere ori anexe a acesteia.
Dacă proiectul va ajunge să se aplice, articolul 226 din Codul Penal va stabili că “atingerea adusă vieții private, fără drept, prin fotografierea, captarea sau înregistrarea de imagini, ascultarea cu mijloace tehnice sau înregistrarea audio a unei persoane aflate într-o locuință sau încăpere ori dependinţă ținând de aceasta sau în oricare alt spaţiu destinat utilizării private, cum ar fi toalete publice, vestiare, cabine de probe sau un alt loc similar, indiferent care ar fi localizarea acestora, precum şi înregistrarea audio fără drept a unei convorbiri private se pedepseşte cu închisoare de la o lună la 6 luni sau cu amendă”.
Modificarea este necesară întrucât în practica judiciară s-a considerat că violarea vieţii private în spaţii care nu sunt prevăzute de legea penală, potrivit art. 224 din Codul penal nu constituie o faptă ce poate fi sancţionată penal, persoana vătămată putând deschide doar o acţiune civilă împotriva celui ce i-a încălcat dreptul la viață privată (a se vedea Decizia Înaltei Curți de Casaţie şi Justiţie nr. 18 din 22 aprilie 2024).
© Avocat Teodora Croitoru