ANAF corectează procedura de răspundere solidară — ce se schimbă pentru administratorii de firm

Ce este răspunderea solidară fiscală și de ce contează pentru orice administrator de SRL

Principiul general în dreptul societar este simplu: firma și asociatul sunt entități separate. Dacă SRL-ul tău nu plătește TVA sau impozit pe profit, ANAF urmărește SRL-ul — nu pe tine personal. Patrimoniul tău personal este protejat de răspunderea limitată.

Există însă un mecanism de excepție în Codul de procedură fiscală prin care această protecție poate fi înlăturată: răspunderea solidară. Răspunderea solidară este mecanismul prin care, în anumite situații prevăzute expres de lege, ANAF poate stabili că o altă persoană răspunde, împreună cu debitorul, pentru anumite obligații fiscale restante ale acestuia.

Concret: dacă firma ta datorează 200.000 lei la ANAF și ANAF atrage răspunderea ta solidară ca administrator, executarea silită se poate muta de la firmă la tine personal — conturi bancare, imobile, vehicule, orice bun urmăribil din patrimoniul tău.

Procedura utilizată în prezent de ANAF datează din 2014 și a fost construită pe baza vechiului Cod de procedură fiscală. Între timp, acel cod a fost abrogat, iar cadrul legal actual este Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală. Cu alte cuvinte, procedura actuală era construită pe o lege inexistentă — o situație care genera inconsecvențe serioase în aplicare.

Cine poate fi urmărit personal pentru datoriile fiscale ale firmei — lista legală din art. 25 Cod procedură fiscală

Legea nr. 207/2015, la art. 25 alin. (2), enumeră limitativ categoriile de persoane care pot răspunde solidar cu firma debitoare. Limitativ înseamnă că nu se poate extinde prin analogie sau prin procedură administrativă — ANAF nu poate urmări pe cineva care nu se regăsește în această listă:

• Administratorii sau orice alte persoane care, cu rea-credință, au determinat nedeclararea și/sau neachitarea la scadență a obligațiilor fiscale. Aceasta este cea mai frecvent invocată în practică. (cite index="41-1")>Forma de răspundere instituită nu este una pentru fapta altuia, ci reprezintă tot o formă de răspundere patrimonială personală — administratorul răspunzând doar pentru acțiunile proprii.
• Administratorii care, în perioada exercitării mandatului, cu rea-credință, nu și-au îndeplinit obligația legală de a cere instanței competente deschiderea procedurii insolvenței, pentru obligațiile fiscale aferente perioadei respective rămase neachitate.
• Administratorii, asociații, acționarii și orice alte persoane care au provocat insolvabilitatea persoanei juridice debitoare prin înstrăinarea sau ascunderea, cu rea-credință, a activelor debitorului.
• Administratorii sau orice alte persoane care, cu rea-credință, au determinat restituirea sau rambursarea unor sume de bani de la bugetul general consolidat fără ca acestea să fie cuvenite debitorului.
• Persoana juridică care controlează, este controlată sau se află sub control comun cu debitorul, dacă sunt îndeplinite anumite condiții suplimentare privind transferul de active sau de activitate.

Elementul comun al primelor patru categorii este esențial: rea-credința. Legiuitorul nu a reglementat o răspundere obiectivă a administratorului, în sensul că neachitarea obligațiilor societății atrage nemijlocit răspunderea sa solidară, ci a stipulat o cerință suplimentară ce vizează atitudinea subiectivă a administratorului/asociatului. Rea-credința nu se prezumă — trebuie dovedită.

Problema reală din practică: ANAF emitea decizii fără să dovedească rea-credința

Teoria este clară — practica a fost adesea diferită. În practică, organul fiscal nu dovedește reaua-credință a asociatului sau administratorului atunci când emite decizia de atragere a răspunderii solidare. Deciziile se emiteau frecvent pe simpla constatare că persoana deținea calitatea de administrator în perioada în care firma acumulase datorii fiscale — fără o analiză a comportamentului concret al acelei persoane.

Instanțele de judecată consideră că reaua-credință ține de atitudinea subiectivă a unei persoane concrete, iar aceasta trebuie dovedită, în sensul că trebuie să rezulte din ansamblul probelor administrate că un anumit administrator a acționat cu rea-credință — nefiind suficientă invocarea normelor legale generale care reglementează obligațiile administratorilor.

Rezultatul: sute de dosare contestate în instanță, în care administratorii câștigau procesele împotriva ANAF tocmai pentru că organul fiscal nu dovedise rea-credința. Costuri pentru stat, costuri pentru contribuabili, blocaje pentru ani de zile.

Exact aceasta este problema pe care noua procedură încearcă să o corecteze.

Ce aduce nou proiectul publicat pe 3 septembrie 2026

Noua procedură introduce explicit analiza fiecărui caz, audierea persoanei vizate și obligația organului fiscal de a examina documentele și argumentele acesteia înainte de a lua o decizie.

Concret, proiectul stabilește un circuit administrativ obligatoriu în mai mulți pași:

• Identificarea individualizată a persoanei vizate pe baza situației analizate — nu pe baza simplei dețineri a unei funcții. Caracterul individual al deciziei este esențial. În cazul administratorilor, asociaților, acționarilor ori al altor persoane care au avut legături juridice sau economice cu debitorul, răspunderea nu ar trebui să rezulte din simpla deținere a unei calități formale.
• Verificarea documentelor și informațiilor disponibile din bazele de date proprii ale ANAF — nu doar o interogare formală a registrelor, ci o analiză de fond a relației dintre persoana vizată și firma debitoare.
• Convocarea și audierea persoanei vizate înainte de emiterea deciziei. Acesta este un drept fundamental — dreptul de a fi ascultat înainte de adoptarea unui act administrativ care te afectează, consacrat și de art. 9 din Codul de procedură fiscală și de jurisprudența CJUE.
• Dreptul la consultarea dosarului — persoana vizată poate citi toate documentele pe care ANAF le-a colectat și le folosește ca bază pentru decizie.
• Dreptul de a formula obiecții, precizări sau puncte de vedere în scris — și obligația corespunzătoare a organului fiscal de a le analiza efectiv, nu formal.
• Motivarea deciziei pe baza faptelor, documentelor și condițiilor legale — nu pe baza unei prezumții derivate din calitatea formală. Simpla existență a unei legături cu debitorul nu este suficientă pentru stabilirea răspunderii. Decizia trebuie să rezulte din analiza faptelor, a documentelor și a condițiilor prevăzute de lege.

Actualizarea urmărește să reducă riscul unor interpretări diferite de la un caz la altul și să evite situațiile în care răspunderea ar putea fi analizată formal, doar pornind de la calitatea persoanei în raport cu debitorul.

Ce nu poate schimba o procedură administrativă — limitele legale pe care ANAF trebuie să le respecte indiferent

Este important să înțelegi că nicio procedură internă a ANAF nu poate modifica condițiile materiale de drept stabilite prin Codul de procedură fiscală. Ordinul de procedură poate detalia pașii administrativi — nu poate adăuga sau elimina condiții de fond.

• Rea-credința rămâne obligatorie de dovedit de ANAF. Nu este instituită o prezumție legală de răspundere, ci s-a prevăzut doar posibilitatea atragerii răspunderii, în baza dovezilor care să conducă la concluzia că, prin faptele enumerate de lege, s-a provocat starea de insolvabilitate a debitorului. O procedură mai clară nu elimină această obligație — o face mai vizibilă.
• Răspunderea este pentru fapta proprie, nu pentru fapta firmei. Este o răspundere civilă delictuală pentru fapta proprie — administratorul răspunde doar pentru acțiunile sau omisiunile proprii în exercitarea mandatului, nu pentru simplul fapt că firma datorează bani.
• Decizia de atragere a răspunderii solidare este act administrativ fiscal și poate fi contestată conform art. 270 din Codul de procedură fiscală în termen de 45 de zile de la comunicare — la organul fiscal emitent — și ulterior la Curtea de Apel în contencios fiscal.
• Executarea silită pe bunurile personale ale administratorului nu poate începe decât după ce decizia de atragere a răspunderii solidare a rămas definitivă sau necontestată în termen. Suspendarea executării poate fi solicitată concomitent cu contestația.

Ce faci dacă ești administrator și primești o convocare ANAF în baza noii proceduri

• Prezintă-te la audiere pregătit, nu nepregătit. Audierea nu este o formalitate — este momentul cheie în care poți prezenta dovezi că nu ai acționat cu rea-credință: procese-verbale ale adunărilor asociaților în care ai semnalat problemele financiare, corespondența cu contabilul, dovezi că ai solicitat deschiderea insolvenței la timp, decizii de management documentate.
• Consultă dosarul înainte de audiere. Noua procedură îți dă dreptul explicit să consulți documentele pe care ANAF le-a adunat. Folosește-l — nu poți contrazice argumente pe care nu le cunoști.
• Depune obiecțiuni scrise dacă argumentele orale nu sunt suficiente sau dacă există documente relevante pe care nu le-ai putut prezenta la audiere. Obiecțiunile scrise create o urmă în dosar care va conta dacă ajungi în instanță.
• Contestă decizia în 45 de zile de la comunicare dacă aceasta a fost totuși emisă. Termenul de decădere este strict — nu există repunere în termen decât în condiții excepționale. Contestația administrativă este obligatorie înainte de sesizarea instanței de contencios fiscal.
• Solicită suspendarea executării silite dacă bănuiești că ANAF va porni executarea înainte de soluționarea contestației. Instanța poate suspenda măsura dacă există aparența dreptului în favoarea ta și dacă există riscul unui prejudiciu greu de reparat.

Un avertisment practic: proiectul se află în transparență decizională până pe 14 septembrie 2026. Până la adoptarea și publicarea ordinului în Monitorul Oficial, procedura din 2014 rămâne în vigoare. Dacă ai deja o notificare ANAF privind răspunderea solidară, aceasta se desfășoară sub regulile actuale.

Surse: Juridice.ro — 4 septembrie 2026 (proiect ordin ANAF); Agerpres — 3 septembrie 2026 (comunicat ANAF); Oficiul de Știri — 4 septembrie 2026; Giurgiu News — 4 septembrie 2026; legal-land.ro (jurisprudență răspundere solidară); avocatpascui.ro (condiții atragere răspundere administrator); allorabusinesshub.com (practică ANAF vs. jurisprudență); Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, art. 25, 26 și 270.

Concluzie

Noua procedură ANAF este un pas în direcția corectă — introduce garanții procedurale reale și recunoaște explicit că simpla calitate de administrator nu este suficientă pentru atragerea răspunderii solidare. Este, în esență, o aliniere a practicii administrative la ce instanțele spuneau de ani de zile.

Dar procedura nu schimbă legea și nu elimină riscul. Dacă ești administrator, cel mai bun instrument de apărare nu este contestarea deciziei după ce a fost emisă — este documentarea corectă a deciziilor de management pe parcursul mandatului. Un administrator care poate arăta că a acționat cu bună-credință, că a semnalat problemele la timp și că nu a escamotat active are un dosar solid, indiferent de cât de bine sau de prost este redactată procedura ANAF.