- medicul de familie sau medicul specialist psihiatru care are în îngrijire această persoană;
- familia persoanei;
- reprezentanții serviciilor abilitate ale teodoraistrației publice locale;
- reprezentanții poliției, jandarmeriei, parchetului sau ai pompierilor.
Modificări în ceea ce privește internarea nevoluntară a persoanelor cu tulburări psihice
Ordonanța de Guvern 18/2024 privind modificarea unor prevederi ale Legii sănătății mintale şi a protecţiei persoanelor cu tulburări psihice a fost publicată în Monitorul Oficial, fiind aplicabilă începând cu data de 3 februarie.
Schimbările se referă la art. 55 din Legea 487/2002 a sănătăţii mintale şi a protecţiei persoanelor cu tulburări psihice, articol ce privește internarea nevoluntară a bolnavilor.
În baza noii reglementări, internările nevoluntare în cazul acestor bolnavi pot fi făcute și în cadrul secțiilor de psihiatrie ale altor instituții spitalicești, nu numai în spitalele de psihiatrie, dacă acestea au condiții adecvate pentru îngrijiri de specialitate în condiții specifice, cum este în prezent.
Conform prevederilor Legii 487/2002, solicitarea internării nevoluntare a unei persoane cu tulburări psihice se poate face de către: