Un proiect adoptat în ședința de joi a Guvernului prevede un termen-limită de 18 luni pentru actualizarea codurilor CAEN în contextul trecerii de la versiunea a doua la versiunea a treia a CAEN.
Cele 18 luni vor începe să curgă după intrarea în vigoare a actului normativ. Potrivit inițiatorilor, măsura este necesară pentru a reduce din presiunea pe autorități venită din partea mediului de afaceri în contextul necesitătii efectuarii demersurilor de actualizare a codurilor.
A treia revizuire a CAEN este aplicabilă de la 1 ianuarie 2025, așa cum s-a stabilit prin Ordinul Institutului Național de Statistică (INS) 377/2024. Acest act normativ a înlocuit complet a doua revizuire a CAEN cuprinsă în Ordinul INS 337/2007.
„Actualizarea codurilor CAEN se realizează treptat, în acest scop fiind stabilită o perioadă de implementare de 18 luni. În perioada de implementare prevăzută (...), utilizarea codurilor CAEN în alte scopuri decât cel statistic (...) este valabilă atât în versiunea CAEN actualizată, cât și în versiunea CAEN precedentă” , mai menționează inițiatorii .